Prima decizie a Jandarmeriei după incidentele de la Rapid – Steaua!** Amendă drastică pentru clubul din Giulești

Prima decizie a Jandarmeriei după incidentele de la Rapid - Steaua!** Amendă drastică pentru clubul din Giulești
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Rapid a fost amendat cu 60.000 de lei de Jandarmeria București, după incidentele de la meciul cu Steaua, scor 1-1, din etapa a XXVI-a a Ligii I, se arată, luni, într-un comunicat remis de Jandarmeria Capitalei.

Conform comunicatului, clubul a fost sancționat pentru că nu a interzis amplasarea bannerelor publicitare pe gardul care delimitează terenul de tribună și pentru că a permis accesul în arena sportivă a persoanelor aflate în stare de ebrietate sau care aveau asupra lor materiale pirotehnice.

De asemenea, firma de pază a fost sancționată cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite de jandarmi privind prevenirea și combaterea violenței pe stadion.

Jandarmeria anunță că a identificat două persoane cărora le-au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încercare de a introduce, deținere și folosire de articole pirotehnice în incinta arenei sportive, faptă pentru care aceștia riscă închisoare de la 2 la 5 ani și interzicerea accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 1 la 3 ani. Cele două persoane au fost conduse le sediul secției de poliție competentă teritorial, unde pe baza ordonanței de reținere pentru 24 de ore, emisă de procurorul prezent la desfășurarea meciului, ele au fost reținute pentru continuarea cercetărilor.

Au mai fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.750 de lei, pentru proferarea și scandarea de injurii la adresa forțelor de ordine, precum și refuzul de a se supune la efectuarea controlului corporal preventiv și al bagajelor.

Echipele Rapid și Steaua au terminat la egalitate, duminică, pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu, scor 1-1 (1-0), în derbiul etapei a XXVI-a a Ligii I, meci marcat de incidente atât la început, cât și spre final. Golurile au fost marcate de Herea ‘9 pentru Rapid și Bourceanu ’81 pentru Steaua.

Partida a început cu o întârziere de aproximativ cinci minute, din cauza fumigenelor, făcliilor și artificiilor aprinse de suporterii de la tribuna a II-a și peluza a doua. În jur de șase torțe au ajuns pe suprafața de joc, în jumătatea echipei de teren a echipei oaspete, fiind necesară intervenția pompierilor pentru a le îndepărta. La solicitarea arbitrului Sebastian Colțescu, organizatorii i-au avertizat pe suporteri prin stația de amplificare, în două rânduri, să nu mai arunce cu artificii și torțe în teren pentru că FC Rapid riscă sancțiuni.

Cu toate acestea, și la începutul reprizei secunde s-au aprins torțe și fumigene în peluza a doua, dar fără să fie aruncate pe teren.

Jocul a fost întrerupt aproximativ cinci minute, din minutul 83, din cauza obiectelor contondente aruncate de fani pe teren. După ce fundașul stelist Iasmin Latovlevici a refuzat să execute un aut pentru că erau aruncate diverse obiecte spre el, din galeria formației Rapid s-a aruncat o sticlă în teren. Ulterior, fundașul Vlad Chiricheș a căzut lovit de un obiect mic. De asemenea, în direcția managerului Mihai Stoica s-a aruncat din tribuna zero inclusiv cu un scaun.

Pe teren s-a creat un meleu între jucătorii și oficialii celor două echipe, iar centralul Sebastian Colțescu a decis întreruperea meciului. Steliștii și Mihai Stoica au încercat să ducă o parte dintre obiectele aruncate de suporteri către observatorul LPF, dar au fost împiedicați de jucătorii și oficialii rapidiști. Arbitrul i-a invitat pe jucători la vestiare, dar jucătorii rapidiști au preferat să rămână în mijlocul terenului. După aproximativ cinci minute, jucătorii steliști și brigada de arbitri au revenit pe teren iar meciul s-a reluat de la minutul 83.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan: „Sunt șantajat. Îmi cere 200.000 de euro. Este o mafie”
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan:…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×